Istorii reale

Istoria lui Sergiu

În anul 2002, Ion Andronic, împreună cu fiul său Sergiu, care în acel moment avea vîrsta de 5 ani, locuiau într-un subsol, în condiții inumane. Nu aveau condiții de pregătire a hranei, nici  bloc sanitar sau apă pentru igiena zilnică. Din cauza alimentației insuficiente, copilul suferea de subnutriție. Mama i-a parasit in acele momente grele, plecînd la Moscova, avînd de îngrijit încă 2 copii din prima căsnicie. Dupa cîteva tentative de recuperare medicală a mezinului ei, fără rezultate, și nefiind încurajată de oficialități, femeia a încetat  să mai spere în recuperarea băiatului și a luat decizia să-l lase în grija tatălui.

Din cauza maladiei de care suferă, paralizie cerebrală cu sindrom hiperkinetic, Sergiu avea nevoie de programe comunitare continue de reabilitare multifuncțională, dar familia lui a fost lăsată în voia sorții.

Pentru a avea o bucată de pîine, tatăl îl lua pe Sergiu la serviciu. Însă, era mult prea dificil pentru ambii, deoarece băiatul nu poate sta așezat independent, tatăl fiind nevoit să-l lege într-un scaun construit de el, în care copilul mai mult atîrna fixat de subțiori și obosea extrem de mult.

D-nul Ion a bătut pragurile diferitor organizații, ajungînd în final și la Centrul Hippocrates. La acel moment, starea copilului era agravată de malnutriție. Copilul, neavînd o alimentație corespunzătoare stării și vîrstei lui, prezenta o cașexie severă. Unica soluție de a salva viața sa era internarea urgentă într-o unitate de copii, unde ar fi putut să fie alimentat corespunzător. Astfel, s-a ajuns la o înțelegere cu o casă de copii, unde băiatul a fost plasat, iar  tatăl avea  posibilitatea să muncească și totodată să stea seara cu copilul său.

Însă, din  cauza unui conflict cu administația, Sergiu degrada și a fost transferat la un orfelinat în afara orașului, unde tatăl putea să-l viziteze doar o dată pe săptămînă. Chiar dacă copilul locuia în condiții bune, el suferea și slăbea vizibil, ajungînd din nou la cașexie. Atunci, d-nul Ion a hotărît să-și ia copilul înapoi acasă, în același subsol rece și lipsit de condiții.

După multe adresări la diferite organizații, Centrul Hippocrates cu susținera materială a ChildAid,  a reușit  să  procure o locuință decentă pentru familia lui Sergiu și Ion.

Acum, Sergiu are o familie și o casă cu condiții de trai acceptabile, în care deseori vine și mama sa, cu frații săi vitregi.

Periodic, este internat împreună cu tatăl său pentru cîteva săptămîni în diferite spitale pentru recuperare.

Necătînd la faptul că viața lui Sergiu s-a schimbat enorm și el este acum în afara pericolelor majore, totuși, Sergiu mai suferă încă. El încă este în așteptarea unui colectiv de copii, care l-ar accepta și i-ar oferi posibilitatea de a cunoaște și înțelege lumea înconjurătoare.

 

Ajută și tu!

Click aici pentru a vedea
cum poți ajuta Centrul

Program de lucru

Luni-Vineri: 9:00-17:00
Pauză de masă:
13:00-14:00


snow by jsnowfall

Urmareste-ne

facebook youtube mail

Prieteni

child_aid
tony_hawks
logo-sanatate

Doneaza

Donation Online button

Publicitate socială

monitorul civic

Proiecte
EU ÎMI AJUT COPILUL MEU PDF Imprimare Email

În cadrul proiectului EU ÎMI AJUT COPILUL MEU, personalul Centrului Hippocrates acordă o atenție deosebită educației părinților și altor supraveghetori ai copiilor cu nevoi speciale. Informarea corectă și dezinteresată despre natura și consecințele maladiilor pot fi de un folos real în diminuarea suferinței și instalarea stării de bine. Astfel, în acest proiect părinții copiilor cu nevoi speciale au posibilitatea să beneficieze în fiecare sîmbătă de consultațiile specialiștilor centrului și consultanților din alte domenii, și să beneficieze de seminare teoretice și practice consacrate problemelor de îngrijire și educare a copiilor.

 
FACILITĂȚI DE KINETOTERAPIE ÎN ȘCOLI ȘI GRĂDINIȚE PDF Imprimare Email

Proiectul FACILITĂŢI DE KINETOTERAPIE ÎN ŞCOLI ŞI GRĂDINIŢE. Scopul acestui proiect este ameliorarea calităţii sănătăţii copiilor cronic bolnavi din şcoli şi grădiniţe, prin sporirea accesibilităţii la terapia prin mişcare. Obiectivele principale ale proiectului sînt deschiderea şi pilotarea a 3 cabinete de kinetoterapie, 2 în oraş şi 1 în sat, formarea şi monitorizarea specialiştilor din aceste cabinete. Beneficiari vor fi copiii cu afecţiuni cronice care frecventează şcolile şi grădiniţele respective. Aceste cabinete au misiunea de a promova kinetoterapia ca metodă cost-eficientă de tratament şi profilaxie, precum şi a contribui la educarea modului sănătos de viaţă de la cea mai fragedă vîrstă.

 
POPULARIZAREA METODELOR KINETOTERAPEUTICE DE TRATAMENT LA COPIII CU DIZABILITĂȚI LOCOMOTORII PDF Imprimare Email

Proiectul POPULARIZAREA METODELOR KINETOTERAPEUTICE DE TRATAMENT LA COPIII CU DIZABILITĂŢI LOCOMOTORII a avut ca scop selectarea şi antrenarea a 35 de asistente medicale din majoritatea raioanelor republicii în cadrul Centrului Hippocrates, în domeniul recuperării funcţionale prin kinetoterapie. Ca rezultat, mai bine de 350 de copii din Republica Moldova beneficiază de servicii kinetoterapeutice mai calitative. Pe parcurs, numărul specialiştilor antrenaţi la Centrul Hippocrates a atins 54.

 
AJUTOR KINETOTERAPEUTIC LA DOMICILIU PDF Imprimare Email

Proiectul AJUTOR KINETOTERAPEUTIC LA DOMICILIU a permis la 14 copii ţintuiţi la pat să beneficieze săptămînal de îngrijire prin kinetoterapie, ergoterapie şi ortezare la domiciliu. Starea severă de sănătate a acestora, dictată de caracterul incurabil, uneori progresiv al maladiei, dar şi starea materială precară a familiilor, ne-a sugerat acest model de activitate, care s-a dovedit de o importanţă majoră în viaţa acestor copii. Prin acest proiect dorim să atragem atenţia opiniei publice medicale la faptul, că în prezent, calitatea vieţii copiilor cu nevoi speciale poate fi considerabil ameliorată, pot fi prevenite complicaţiile dureroase şi îmbunătăţită relaţia părinţi-copil.

 
TONY HAWKS PENTRU COPIII DIN MOLDOVA PDF Imprimare Email

Proiectul TONY HAWKS PENTRU COPIII DIN MOLDOVA a fost lansat cu ajutorul lui Tony Hawks, faimos actor şi scriitor britanic şi se realizează pînă în prezent cu sprijinul organizaţiei de caritate din Marea Britanie, ChildAid. Acest proiect permite anual la 90 de copii cronici bolnavi, majoritatea din care sunt cu dizabilităţi severe, să beneficieze de serviciile gratuite ale centrului. Familiile acestor copii sunt incluse în programe de educare continuă referitor la îngrijirea copiilor. Totodată, familiile cele mai vulnerabile, au beneficiat de ajutor material sub formă de medicamente, produse igienice şi suport financiar pentru a realiza intervenţii chirurgicale de necesitate vitală.

Ca rezultat al implementării acestui proiect, a fost obţinută o ameliorare considerabilă a sănătăţii şi calităţii vieţii în majoritatea cazurilor tratate. Copiii şi familiile care au beneficiat de serviciile de recuperare gratuite ale centrului în cadrul acestui proiect au reuşit să depăşească disperarea şi marginalizarea socială. Ca indicatori obiectivi de ameliorare a calităţii sănătăţii au fost înregistraţi: micşorarea numărului de zile petrecute în spitale conform adresărilor de urgenţă, dar şi a spitalizărilor pentru recuperare, micşorarea absenţelor pe motiv de boala de la şcoală şi grădiniţă etc.

 


© 2007 HIPPOCRATES Center | Ion Creanga 39 str., Chisinau, MD-2064, Republic of Moldova |Tel. (373 22) 741950, Fax (373 22) 743816