Istorii reale

Povestea Victoriței

Victoria Ciupac este primul copil multaşteptat. Bucuria părinţilor însă, a fost umbrită de o probemă gravă de sănătate, pe care medicii au depistat-o din primele clipe ale venirii fetiţei pe lume. Victoria s-a născut cu un viciu cardiac incompatibil cu viaţa.

Doar o serie de operaţii pe cord puteau salva viaţa copilei. Prima intervenţie urma să fie efectuată la Kiev.

Cu susţinerea medicilor de la Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii  Mamei şi Copilului, şi a Ministerului Sănătăţii Republicii Moldova, fetiţa a fost transportată de urgenţă la Kiev. Între timp, părinţii fetiţei anunţaseră despre o colectare de fonduri, pentru a putea achita costul intervenţiei.

Banii au fost adunaţi din diferite surse, contribuţia Centrului Tony Hawks la această colectă fiind semnificativă, graţie unui fond de caritate din Marea Britanie.

Din scrisoarea mamei, d-nei Lilia Ciupac, de la Kiev, ne-au impresionat următoarele cuvinte: „Vă mulţumesc din suflet pentru promptitudinea şi generozitatea de care a-ţi dat dovadă pentru a-mi salva fetiţa. Implicarea Dvs directă a facut ca, la numai cîteva  zile de la difuzarea apelului televizat, să putem pleca la Kiev. Banii au fost transferați la timp şi intervenţia a fost una de succes. Acum, fetiţa este în afara pericolului, dar mai urmează să fie efectuată încă o operaţie după ce va mai creşte puţin”.

Acum, Victorița are 8 luni. Recent, fetiţa a mers într-o vizită de control la medici. Datorită dezvoltării sale armonioase, intervenţia următoare va fi una definitivă, care va elimina total defectul cardiac.

Ne bucurăm mult pentru aceste realizări şi îi urăm lui Victoriţa multă sănătate!

Ajută și tu!

Click aici pentru a vedea
cum poți ajuta Centrul

Program de lucru

Luni-Vineri: 9:00-17:00
Pauză de masă:
13:00-14:00

Urmareste-ne

facebook youtube mail

Prieteni

child_aid
tony_hawks
logo-sanatate
moldova1-logo
logo-radio
publika
JurnalTV_logo

Doneaza

Donation Online button

Publicitate socială

monitorul civic

Ce este Infirmitatea Motorie Cerebrală (IMC)? PDF Imprimare Email

Este o afecțiune cronică de postura și mișcare provocată de o leziune a sistemului nervos central, care survine în perioada pre- sau postnatală.

Simptomele principale

  • Paralizii
  • Slăbiciune
  • Ataxie (dereglări de echilibru)
  • Dezvoltare tardivă
  • Tulburări de înțelegere
  • Tulburări de comportament
  • Tulburări de auz, vorbire, vedere
  • Convulsii

Cînd apare

Leziunile sistemului nervos central pot apare în timpul unei gravidități patologice, unei nașteri traumatice sau în primele săptămîni după naștere, la fel și în caz de maladie severă.

Care sunt cauzele

I. prenatale (înainte de naștere)

  • infecția cu rujeolă sau rubeolă
  • infecția HIV/SIDA
  • toxoplazmoza
  • incompatibilitatea Rhesus
  • ingestia de alcool
  • hipoxia (lipsa de oxigen)
  • anomaliile de dezvoltare
  • nașterea prematură (înainte de termen)

II. perinatale (în timpul nașterii)

  • traumatismul
  • prezentațiile patologice
  • aplicația forcepsului, vacuum extractorului

III. postnatale (după naștere)

  • hiperblirubinemia (icterul)
  • traumele craniene
  • neuroinfecțiile
  • coma și reanimarea ineficientă

Primele semne

Copilul nou-născut poate prezenta:

  • convulsii
  • dereglări de respirație
  • cianoză
  • agitație
  • somnolență
  • dereglări de a suge și înghiți

Mai tîrziu pot apare semnele:

  • hipertonus sau hipotonus muscular
  • mișcări necoordonate
  • retard în dezvoltarea motorie (copilul nu ține la timp capul, nu se rostogolește, nu apucă cu mînuța, nu se așează cînd este ridicat de subțiori, nu foarfecă picioarele)
  • dereglări sensorii (auz, văz)
  • control deficitar al echilibrului

Ce putem face

Daca observați că copilul întîrzie în dezvoltarea sa:

  • Nu disperați
  • Nu lăsați să treacă timpul
  • Comunicați cu cei din jurul Dvs (mame, bunici)
  • Stabiliți legături cu echipa profesionistă medicală din zona unde locuiți
  • Solicitați servicii specializate (psihoneurolog, kinetoterapeut, oftalmolog, logoped, audiolog)
  • Solicitați consiliere referitor la planificarea familiei
  • Consiliere preconcepțională (specialist în genetica moleculară)
  • Solicitați soluționarea necesităților legate de locuință, școlarizare

Unde ne adresăm

Centre locale de asistență medicală și socială.

 

AiBi (Prietenii Copiilor)

Adresa: Chișinău, str. Șciusev, 94, MD-2012

Telefon/Fax: 23-37-08

Email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Web: www.aibi.it

 

Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei

Adresa: Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 180, et. 8, of. 806, 807, MD 2004

Telefon/Fax: 23-42-68, 23-40-69

Email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .m

Web: www.aliantacf.net.md

 

Asociația "Motivație" din Moldova/Centrul Comunitar pentru Copii și Tineri cu disabilități fizice

Adresa: Chișinău, bd. Traian 23/1, MD-2060

Telefon/Fax: 76-35-97, 78-23-93

Email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

 

Asociația Copiilor surzi din Moldova/Centrul de Reabilitare pentru copiii surzi

Adresa: Chișinău, MD-2025, str. Soroceanu 40

Telefon/Fax: 28-17-01

Email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

 

Centrul de Zi "Speranța"

Adresa: Chișinău, bd. Traian 12/2-2

Telefon/Fax: 56-11-00, 56-81-85

Email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Web: www.speranta.moldline.net

 

Every Child

Adresa: Chișinău, str.Kogălniceanu 75

 

Centrul de Intervenție Precoce "Voinicel"

Adresa: Chișinău, str. M. Eminescu 23, ap. 5

Telefon: 22-49-36

 

Centrul "ProFamilia"

Adresa: Chișinău, str.Grenoble 163/5 a, MD-2019

Telefon: 77-16-67

 

Ultima actualizare în Sâmbătă, 11 Septembrie 2010 11:36
 
Нравится
© 2007 TONY HAWKS Centru | str. Ion Creangă 39, Chişinău, MD-2064, Republica Moldova | Tel. (+373 22) 741950, Fax (+373 22) 743618