Puţin cunoscute, invizibile, afecţiunile cognitive sunt frecvente în cadrul Infirmităţii Motorii Cerebrale (IMC), agravînd handicapul persoanei suferinde.

Copilul cu afecţiuni cognitive va avea dificultăţi să realizeze independent unele gesturi simple, spre exemplu: să citească un plan, să-şi sorteze hîrtiile, să ducă un pahar spre gură, să scrie cu un stilou etc.

Ce sunt afecţiunile cognitive?

„Cognitiv” provine  de la cuvîntul latin cognere, care înseamnă a cunoaşte, a reacţiona şi a recepţiona adaptat informaţia din mediul înconjurător.

Funcţiile cognitive permit recepţionarea şi interpretarea informaţiilor (funcţiile neuro-vizuale), învăţarea (memoria, atenţia, concentrarea), organizarea cunoştinţelor şi controlul acţiunilor (funcţiile de executare), reacţionarea la mediul înconjurător (funcţiile gestuale) şi interrelaţionarea cu alte persoane (limbaj oral şi scris). Aceste funcţii interacţionează reciproc.

Afecţiunile cognitive implică afectarea funcţiilor cognitive. La un mare număr de persoane suferinde de IMC, dereglările motorii sunt asociate cu afecţiuni cognitive.

Este important a diferenţia afecţiunile cognitive de deficienţa intelectuală.

Există afecţiuni cognitive:

Cauza apariţiei

Ultimile cercetări din domeniul imagisticii medicale cerebrale, au determinat, că afecţiunile cognitive sunt determinate de întreruperea unor circuite cerebrale.

Manifestarea afecţiunilor cognitive

Afecţiunile cognitive se manifestă treptat, în timp, avînd ca simptom principal dificultatea de învăţare la şcoală sau în viaţa cotidiană, în timp ce capacitatea de gîndire şi capacităţile intelectuale generale sunt păstrate.

Handicapul cognitiv şi dificultăţile pe care le creează este individual pentru fiecare persoană. Afecţiunile cognitive se manifestă în diferite forme, care se combină în mod diferit. Iată cîteva sfere afectate de afecţiunile cognitive:

Astfel, o persoană poate fi capabilă să gîndească matematic, însă, nu va putea calcula, suferind de “discalculie”. Poate fi dereglată planificarea şi automatismul gesturilor - “dispraxie”. În acest caz, persoana poate vărsa paharul, aptitudinile ei grafice vor fi mediocre, atenţia sa fiind captată de controlul voluntar a gesturilor, care nu sunt automatizate.

Chiar dacă teoretic afecţiunile cognitive şi motorii sunt independente, ele se influenţează şi se agravează reciproc.

Spre exemplu, o persoană cu dificultăţi de mers se va deplasa mai puţin şi nu-şi va dezvolta capacităţile de reperare, rezultînd astfel sau agravîndu-se problemele de orientare.

La fel, afectarea funcţiilor ce contribuie la realizarea gesturilor şi controlul mişcării, va agrava consecinţele problemelor motorii, de exemplu spasticitatea (hipertonusul).

Afecţiunile cognitive, la fel ca şi afecţiunile motorii, depind de factorul emoţional. O situaţie de stres poate amplifica dificultăţile.

Teste de diagnostic disponibile la moment

Se realizează un bilanţ neuro-psihologic, utilizînd baterii de diagnostic specifice. Sunt realizate de către medicul neuro-psiholog.

Bateriile de diagnostic sunt în continuă modificare.

Importanţa diagnosticului şi supravegherii

Afecţiunile cognitive sunt deseori dificil de diagnosticat, iar cifrele disponibile la moment, ce indică ponderea acestora, sunt subevaluate.

Cunoaşterea lor insuficientă reduce înţelegerea dificultăţilor persoanelor afectate şi este o cauză importantă de integrare socială dificilă. Astfel, problemele de atenţie a unui elev pot fi timp îndelungat atribuite unei lipse de motivaţie şi nu afecţiunii cognitive. Dificultăţile şcolare pot fi rezolvate cu succes, dacă există un dialog între familie, profesori şi îngrijitori.

Diagnosticul şi supravegherea precoce reprezintă un moment foarte important, contribuind accesului la şcoală, la serviciu şi unei mai bune autonomii a persoanelor afectate de afecţiuni cognitive.

Dispunînd de mai multe informaţii despre afecţiunile cognitive de care suferă, pacienţii vor înţelege mai bine modul în care percep lumea înconjurătoare şi vor putea găsi un răspuns la întrebări fundamentale ca: „Cum gîndeşte creierul meu lezat?” sau “Cum să transform acest gînd în acţiune reuşită?”.

Progresul în diagnosticul precoce al afecţiunilor cognitive contribuie la o mai bună cunoaştere a IMC.

Specialişti implicaţi în reeducare şi supraveghere

Medicul neuro-psiholog va colabora cu kinetoterapeutul, terapeutul ocupaţional, logopedul şi ergoterapeutul, pentru ca pacientul să beneficienze de un program de reeducare complex. Periodic, echipa multidisciplinară va realiza reevaluări şi va elabora noi recomandări pentru completarea planului de tratament.

Este importantă şi colaborarea reciprocă dintre profesionişti, familie, profesori şi îngrijitori.

În baza materialelor La Fondation Motrice www.lafondationmotrice.org